S-a publicat primul The ZONE subcontinental
Cei din spatele jocului ManagerZone sunt foarte mândri când ne anunţă apariţia unui nou The ZONE. Pakistan, India şi Bangladesh şi-au unit forţele pentru a oferi celor interesaţi ştiri mz-istice şi informaţii combinate din cele trei ţări. Această revistă multinaţională va acoperi clasamentul ligilor superioare, se va discuta despre fotbal, se vor oferi ştiri recente, tactici, transferuri de jucători şi va avea chiar şi jocuri interactive.
Observ că formatul revistei este tot în imagini. La fel ca şi al nostru The ZONE. Nasol. Înseamnă că The Crew chiar nu este interesat să ofere RA-ilor un panou de administrare ca lumea. Chiar mi se pare nasol.
Apoi mă mai gândesc eu la ceva. Trăind în România, omul de multe ori poate să observe întâmplări mai mult sau mai puţin ciudate. Naţionalismul este la el acasă pe la noi. Ne arde de grija românilor de peste Prut. Păcat că numai atunci când este vorba despre ceva interese ori când izbucneşte vreo revoluţie. Dacă iubirea noastră faţă de ei este chiar atât de reală, atunci poate că The ZONE România ar trebui să devină o revistă oficială şi în Moldova. Moldova să se alăture la The ZONE al nostru.
Ştiu câţiva manageri din Moldova. Mi se par nişte băieţi cu mult bun simţ şi sunt extraordinari.
Pe de altă parte, este un pic nasol şi faptul că se nasc în noi asemenea idei doar după ce vedem debitele minţilor celor din India, Pakistan şi Bangladesh. Ei par să fie mai inteligenţi ca noi. La noi în România avem alte preocupări. Să ne simţim jigniţi când se arată spre noi cu degetul după ce am greşit cu ceva şi să facem mari tam-tam-uri comuniste. Doar sperietoarele de ciori să latre şi în jur să fie linişte.
The ZONE România & Moldova este doar o idee. Dacă se va realiza e ok, dacă nu ... eu rămân tot la faza cu ideea. Eu am proiectul MZ Mania.
Etichete · the zone subcontinental · romania & moldova · idee · stiri
Însemnări similare:
Comentează acest articol
* = câmpuri necesare





unii colegi RA din alte tari au renuntat de tot la admin; folosesc site-uri externe, gen blog; care poate fi modificat cu usurinta
Dap, ii inteleg in totalitate!